News:
News:
May 22, 2020 7:22 PM
Am înțeles din clipa în care am ales meseria de regizor de teatru că asta va implica un grad major de instabilitate, câteva riscuri, unele renunțări și mult curaj.
După șase ani în mediul profesionist al teatrului românesc, 15 proiecte în teatre de stat și independente, unele reușite notabile, premii și lucrul alături de peste 100 de actori, îmi dau seama de paradoxul meseriei pe care o practic. Ea este, pe de o parte una de coordonare a tuturor creatorilor implicați, pe de altă parte un intim proces de căutare, adesea însoțit doar de singurătate. Este, în fond, un delir creativ dublat de o maximă responsabilitate. Un joc bine organizat.
În ciuda oricăror împotriviri, datoria artistului este de a crea, ținând piept feedback-urilor, confirmărilor, salturilor mai mici sau mai mari pe care le face. Artistul trebuie să dea înapoi umanității, să o reflecte prin propria viziune, cât mai intim, fiind totodată bine racordat la arta contemporană și la comunitatea sa.
Oricare ar fi fost durerile vreunui travaliu creativ, mi-am aflat întotdeauna alinarea în a-mi imagina lumi. Spectacolele mele sunt etape din viața mea, întrebări despre mine și ceea ce mă înconjoară. Acest teren de joacă e paradisul meu, unul pentru care sunt extrem de recunoscător.
Nu avem niciodată certitudinea descoperirii, dar putem avea încredere în căutare.
2022-2023
Bosnia — patrie fictivă: Un muzeu al războiului. Acel război, acele gesturi, aceste vieți. Genealogii tragice. Mitologii naționale. Complexe de superioritate. Mecanisme de apărare.
Bosnia — patrie afectivă: Împotriva realismului. Dacă suntem pietre, măcar să spargem ceva. Între frați. Înainte și după. Bombe neexplodate. Vindecare. Grădini ascunse.
Bosnia— patrie subiectivă: Once upon a time in Yugoslavia. Lumina s-a stins singură pentru totdeauna. De parcă am fi fost fericiți. Noi n-avem altă casă. Persoana I plural.
2017-2022
Într-o permanentă fugă, protagonistul glisează cu mult umor printre obiceiuri casnice, voyeurism, job într-o corporație, relații colegiale bizare, un libido exacerbat și o fascinație ierarhică soră cu patologia. Deși pare o alergare zilnică, INDIVIDUAL COMPUS este un sprint final. O răsturnare a stupului, din care analizăm doar o albină.
2016
Într-un viitor apropiat, o societate distopică provoacă desfășurarea dicteului angoasant al protagonistului, conturând o destăinuire testamentară. Aici, oamenii au aproape totul, dar viața are o durată prestabilită. Încolțit de moarte, tatăl simte că i-au mai rămas atâtea de făcut înaintea morții ceremonios organizate de această societate. Receptorii dramei sunt mama și fiul. Femeia/ Mama protestează original la adresa ordinii sociale, îndepărtându-se de lume,
